Dezavantaje ale izolației interioare: Pericol de deteriorare a condensului și poduri termice
În ceea ce privește fizica clădirilor, izolarea internă a pereților exteriori are o serie de dezavantaje. Pe de o parte, așa-numitele punți termice nu pot fi eliminate prin acest proces. Podurile termice sunt zone ale anvelopei clădirii care au o rezistență termică semnificativ mai mică decât regiunile învecinate de pe pereți sau tavan, ceea ce duce la o mai mare disipare locală a căldurii. Aerul umed din cameră se poate condensa și pe aceste zone mai reci și poate duce la zone umede sau la creșterea mucegaiului. În plus, există și riscul deteriorării condensului în întreaga structură a peretelui: izolația internă împiedică încălzirea pereților exteriori în interior, care pot avea temperaturi foarte scăzute în interior.La o umiditate relativă de peste 50% și la temperaturi de suprafață sub 10 grade Celsius, se poate forma condens între stratul de izolație interior și peretele exterior. Din motive de completitudine, trebuie menționat faptul că izolația interioară reduce oarecum suprafața utilă a camerelor renovate.
De altfel, există riscul deteriorării condensului nu numai în sezonul rece, ci și în lunile de vară. În fizică, acest proces se numește difuzie inversă: are loc atunci când aerul cald și umed din exterior conține semnificativ mai mulți vapori de apă decât aerul mai rece al camerei. Umiditatea se difuzează apoi din exterior spre interior - în direcția opusă în comparație cu iarna - prin pereți și se condensează pe straturile mai reci din interior, adică între peretele exterior și stratul de izolație interior.
Izolație interioară eficientă prin material capilar activ
Astăzi, sistemele moderne de izolare interioară asigură că dezavantajele procesului pot fi eliminate în mare măsură dacă renovarea este efectuată corect. Experții presupun acum că o barieră etanșă de condensare („barieră de vapori”) nu este disponibilă pe termen lung. Defectele de material, zonele de perete care încă „funcționează” sau zonele dificil de etanșat - de exemplu în zona liniilor de alimentare, ferestrelor sau ușilor - limitează eficacitatea acestora. Alternativa este de a stoca apa consens în formă inofensivă și de a o usca în sezonul cald. Țesătura de construcție sau izolația interioară în sine trebuie să aibă anumite proprietăți materiale.
Materialele de construcție rezistente la umiditate și capilare active distribuie apa de condens și ghidează umezeala către suprafața stratului de izolație, unde se poate usca. O barieră de etanșare complet etanșă la aer se dovedește a fi contraproductivă aici, în timp ce un strat de izolație interior variabil de umiditate este optim. Dacă peretele exterior care trebuie izolat este realizat dintr-un material conductor capilar - cum ar fi cărămizi cu foc moale - trebuie păstrată capilaritatea acestuia. În astfel de cazuri, nu trebuie create straturi interne de barieră prin vopsea impermeabilă sau tencuială de ciment. Dacă peretele exterior care trebuie izolat din interior nu este capabil să absoarbă condensul sub formă inofensivă, această sarcină trebuie preluată de materialele izolante. Panourile din lemn sau silicat de calciu sunt potrivite pentru aceasta,care, în caz de contact direct și extins cu peretele exterior, modifică comportamentul de difuziune a zonelor care trebuie izolate.
În orice caz, izolarea internă profesională a pereților exteriori aparține mâinilor experților care cunosc ultimele evoluții din acest segment de construcții și sunt capabili să le pună în practică. În acest caz, izolarea interioară poate fi o metodă economică și eficientă din punct de vedere energetic pentru renovarea durabilă.
